Oil on canvas100/100 cm
Oil on canvas100/100 cm
Oil on canvas100/100 cm
Concept
Inspirându-mă din
bogăţia de caractere şi tipologii umane am simţit nevoia puternică să
evidenţiez trăsăturile societăţii de astăzi exprimându-mi nemulţumirea legată
de contradicţia dintre aparenţă şi esenţă. O primă citire a unei persoane are
adesea un rezultat fals, dacă nu reuşim să trecem de barierele aparenţei şi stăruim
asupra indiciilor vizibilului.
Modalitatea de reprezentare a vestimentaţiei,
alăturată unei desfigurări a trăsăturilor urmăreşte să sugereze această nevoie
clară de a privi în profunzime, de a studia cele înconjurătoare dincolo de
limitele superficialului şi de a nu confunda aparenţa cu esenţa. Folosind
termenul de esenţă mă refer aici la tot ceea ce ţine de trăsăturile interioare
ale personalităţii umane (caracter, cunoştinţe, aptitudini şi abilităţi).
„În confuzia tuturor claselor, fiecare
speră să pară ceea ce nu este şi face mari eforturi pentru a reuşi acest lucru
[…].[1]
Preocupările mele
reunesc tradiţia şi modernitatea, prin tehnică dar şi prin subiect, tematica de
interes social este o problemă de actualitate în arta contemporană, tot mai
mulţi artişti folosesc pretexte sociale pentru a critica sau corecta anumite
comportamente ale societăţii.
„Între concret (senzorial) şi abstract
(raţional) există un raport dialectic, ambele laturi fiind implicate în
structura imaginii artistice, care este o reflectare subiectivă a lumii
obiective, cu ponderi variabile dictate de superficialitatea fiecărei creaţii.
Opera de artă implică unitatea inextricabilă dintre concret (senzorial,
particular) şi abstract (raţional, general) şi cu cât aceasta exprimă o
atitudine mai comprehensivă, cu atât este – cu condiţia împlinirii artistice -
mai viabilă”[2].
Reunind astfel cele două concepte
(raţionalul şi senzorialul) printr-o delimitare cât se poate de clară, am
obţinut o compoziţie ce depăşeşte limitele concretului dar şi pe cele ale
abstractului. Figurativul portretului devine un conglomerat de forme ce se
aseamănă cu un nor de praf, de fum, sugerând efemeritatea persoanei, disiparea
caracterului în neantul social. Frumuseţea hainelor de gală nu relaţionează
implicit cu frumuseţea caracterului, a profunzimii persoanei, o imagine creată,
o mască impusă de societate, care nu va vorbi niciodată despre realitatea
interioară a sinelui fiecăruia dintre noi.
Personificarea
şi antropomorfizarea au fost, fără îndoială, adesea calomniate ca o degradare a
spiritualului, dar arta, trebuie să înfăţişeze spiritualul în chip sensibil,
este silită să recurgă la această antropomorfizare, fiindcă spiritul nu apare
în mod suficient de sensibil decât în corpul său. În această privinţă,
metempsihoza este o reprezentare abstractă a acestui fapt. Fiziologia ar trebui
să considere drept unul dintre principiile sale adevărul că, în dezvoltarea ei,
viaţa se vede silită să înainteze în chip necesar până la forma umană, ca unic
fenomen sensibil adecvat spiritului.
Dar, corpul
omenesc cu formele lui nu mai trece în arta clasică ca simplă existenţă
sensibilă, ci numai ca existenţă şi formă naturală a spiritului, şi de aceea el
trebuie sustras oricărei insuficienţe ce ţine de ceea ce este numai sensibil şi
de natura finită, accidentală a fenomenalităţii. Când este purificată forma
astfel, încât ea să exprime în sine conţinutul ce-i este adecvat, e nevoie, pe
de altă parte - dacă, vrea să fie deplină corespondenţa dintre semnificaţie şi
formă - ca spiritualitatea care constituie conţinutul să fie şi ea de aşa fel,
încât să fie susceptibilă de a se exprima pe sine complet în forma naturală
omenească, fără a depăşi excesiv această expresie în sensibil şi corporal.
Prin aceasta,
spiritul e aici determinat în acelaşi timp ca spirit particular, omenesc, nu ca
spirit pur şi simplu absolut şi veşnic, întrucât acesta din urmă nu este
capabil să se manifeste şi să se exprime decât ca spiritualitatea însăşi.
Arta contemporană
tinde să abordeze probleme actuale ale omului şi societăţii, criticând
comportamente, obiceiuri sau caracteristici ale individului.
Criticând lipsa de originalitate,
de etică şi moralitate într-un mod subtil, reprezentând haina ca obiect simbol
al personalităţii. “Burghezia începe să se îmbrace în negru, după cum se vede
în pânzele lui Franz Hals şi Van Dyck. La începutul cecolului al XVII, Tomasso
Campanella şi Ciro di Pers arată: Culorile cu care se delectează fiecare secol
şi fiecare naţiune le dezvăluie obiceiurile. Azi tuturor le place negrul,
caracteristic pământului, materiei şi iadului, semn al doliului şi al
ignoranţei. În societatea de azi bărbaţii poartă costumul negru la ceremonii şi
la evenimente sociale şi de gală” [3]. Astfel
prin modul de abordare am dorit să evidenţiez pierderea identităţii. Într-o
lume care încurajează intervenţiile de toate tipurile la nivelul corpului,
dorinţa de perfecţiune obţinută pe căi artificiale, este exacerbată la maximum,
astfel potenţialul cognitiv trece pe plan secund, iar aparenţa ia cu succes
locul esenţei. Studierea comportamentelor umane este o pasiune veche, de care
m-am folosit în conceperea acestei serii de lucrări, motivaţia psihologică a
alegerii unui anumit tip de vestimentaţie atrăgându-mă în mod deosebit, fiind
interesată de efectele şi motivaţia acestor alegeri la nivel psihologic.
Noţiunea de estetic în lumea contemporană este o altă problemă pe care am urmărit-o într-un mod critic, transformarea femeilor şi a bărbaţilor în victime ale modei şi
aportul designerilor vestimentari în transformarea persoanei într-o creaţie
androgină, lipsită de individualitate.
Motivaţia principală a alegerii acestui tip de tematică a
avut la bază nemulţumirea mea faţă de rolul hainei în societate,
materializându-se prin preţuirea excesivă a aparenţei şi minimalizarea rolului
esenţei. Vorbind despre aparenţă şi esenţă mă refer la prezenţa constantă a conflictului
între formă şi fond, între principiile morale şi cele estetice.
Am urmărit să evidențiez criteriile estetice ale vremii, care au trecut
de partea kitsch-ului în cele mai multe cazuri.
Alăturarea şi fuziunea concretului cu abstractul în
compoziţiile propuse de mine vin în completarea conceptului, explicând prin
modalitatea de abordare plastică motivaţia temei.
Îmbinând elemente ce amintesc de
suprarealismul lui Dali, de taşismul francez, de acurateţea detaliilor din
lucrările lui Tiţian şi de matematica spaţiului propusă de Kandinsky şi Klee,
această serie de lucrări abordează o tematică actuală, elogiind tehnica
picturii în straturi şi încununând-o cu inserţii ale unei viziuni contemporane.
Figurativul alăturat nonfigurativului este o replică a
viziunii mele în ceea ce priveşte lumea în care trăim, o lume a abstractului, a
neînţelesului şi a transformărilor continue. Am pus în dialog două modalităţi
diferite, antitetice, de abordare descriptivă pentru a evidenţia contrastul
dintre concret şi abstract dar şi pentru a defini prin pictură societatea
contemporană.
